Precaritatea se intinde pana peste conditiile de munca. Ea include conditiile de locuit, datorii,instabilitatea de ansamblu, imposibilitatea de a-ti planifica ceva.
S-ar putea vorbi chiar de subjugarea vietii de catre capital, nu doar de subordonarea stricta a muncii in fata capitalului. Precaritatea este de fapt un instrument al controlului; este promovata si sustinuta de cei putenici contra celor slabi. Noi nu putem alege felul in care dorim sa ne traim viata. Ea da nastere competitiei in spectrul social al existentei. Ne forteaza in a accepta modelul Drawinian “de lupta pentru supravietuire” la nivel social. Precaritatea este conditia sine Qua non a existentei individului in societatea capitalista. Ne dezbina si ne limiteaza
posibilitatile de a socializa. Oamenii devin legati de maini si de picioare, relatiile lor sociale fiind astfel distruse.
VREM NOI OARE PRECARITATE ?
Nu. Poate flexibilitate, insa nu precaritate. Ideea de flexibilitate deschide totusi anumite posibilitati. Oricum acestea sunt mai degraba limitate la “anumite zone existentiale” ale populatiei (tineri, copii, etc.) decat a se constitui o optiune viabila pentru toti. Creativitatea noastra in a rezista in fata muncii normate a fost potentata de restrangerea pietei fortei de munca. In anii '70 multi salariati rebeli refuzau “munca pe viata” si incepeau sa ceara dreptul la timp liber pentru socializare si revitalizarea spiritului. Restructurarea pietei muncii si zdrobirea multor sindicate in anii '80, ducand la tipul de precaritate pe care il cunoastem azi, a fost raspunsul reprezentantilor capitalului la cererile populatiei.
Cand, cum si unde lupta a incetat si constrangerile au devenit status-qvo ? Sa consideram ca asistenta guvernamentala si munca complet acaparatoare ar fi fost scopul nostru final ?
ILUZIA UNEI VIETI SIGURE
Salvarea din fata precaritatii ne este prezentata prin sistemul salarizarii constante si a conditiilor de trai decente, insa aceasta presupusa izbavire este deseori doar o versificare pe aceasta tema. Privilegiul de a te bucura de aceasta securitate materiala vine cu pretul tuturor celorlalte lucruri din viata – timpul nostru, viata insasi, energia noastra, integritatea, creativitatea si autonomia. Capitalismul creaza insecuritate pentru a ne mentine fortat in aceasta stare de dependenta care ne face incapabili de a vedea altceva in afara sistemului existent. Mentenanta precaritatii asigura starea nonexcapista a modelului de relationare capitalist. Insecuritatea generalizata nu este nimic altceva decat un instrument de control social. Starea omniprezenta de asediu (eg.: Terrorism Act) oglindeste exact starea de nesiguranta a noii ordini sociale precare.
FOCALIZARE SI ACTIVITATE POLITICA
Avem nevoie de a dezvolta o retea de protest, de aducerea impreuna a tuturor actelor individuale de rezistenta si de a stabili suport social si solidaritate. Vrem sa evitam orientarile catre scopuri inutile si tacticile sterile ale vechii stangi centrate in jurul ideii de securitate a locului de munca, depasind metodele perimate de organizare tipice sindicatelor care nu sunt eficiente pentru noile relatii de munca din ce in ce mai efemere. Din moment ce munca este din ce in ce mai mult o relatie efemera si majoritatea dintre noi tranzitam mai multe locuri de munca, muncind in areale ce ruleaza un numar imens de angajati sau pentru agenti economici in care nu intalnim direct niciodata angajatorul, nu mai este suficient sa ne organizam la locul de munca, ci trebuie sa creem relatii de rezistenta la nivel social si sa gasim noi modele de protest colectiv.
Tradus din
http://ourmayday.revolt.org/precarity.info/info.htm de Iulian Basescu
posibilitatile de a socializa. Oamenii devin legati de maini si de picioare, relatiile lor sociale fiind astfel distruse.
VREM NOI OARE PRECARITATE ?
Nu. Poate flexibilitate, insa nu precaritate. Ideea de flexibilitate deschide totusi anumite posibilitati. Oricum acestea sunt mai degraba limitate la “anumite zone existentiale” ale populatiei (tineri, copii, etc.) decat a se constitui o optiune viabila pentru toti. Creativitatea noastra in a rezista in fata muncii normate a fost potentata de restrangerea pietei fortei de munca. In anii '70 multi salariati rebeli refuzau “munca pe viata” si incepeau sa ceara dreptul la timp liber pentru socializare si revitalizarea spiritului. Restructurarea pietei muncii si zdrobirea multor sindicate in anii '80, ducand la tipul de precaritate pe care il cunoastem azi, a fost raspunsul reprezentantilor capitalului la cererile populatiei.
Cand, cum si unde lupta a incetat si constrangerile au devenit status-qvo ? Sa consideram ca asistenta guvernamentala si munca complet acaparatoare ar fi fost scopul nostru final ?
ILUZIA UNEI VIETI SIGURE
Salvarea din fata precaritatii ne este prezentata prin sistemul salarizarii constante si a conditiilor de trai decente, insa aceasta presupusa izbavire este deseori doar o versificare pe aceasta tema. Privilegiul de a te bucura de aceasta securitate materiala vine cu pretul tuturor celorlalte lucruri din viata – timpul nostru, viata insasi, energia noastra, integritatea, creativitatea si autonomia. Capitalismul creaza insecuritate pentru a ne mentine fortat in aceasta stare de dependenta care ne face incapabili de a vedea altceva in afara sistemului existent. Mentenanta precaritatii asigura starea nonexcapista a modelului de relationare capitalist. Insecuritatea generalizata nu este nimic altceva decat un instrument de control social. Starea omniprezenta de asediu (eg.: Terrorism Act) oglindeste exact starea de nesiguranta a noii ordini sociale precare.
FOCALIZARE SI ACTIVITATE POLITICA
Avem nevoie de a dezvolta o retea de protest, de aducerea impreuna a tuturor actelor individuale de rezistenta si de a stabili suport social si solidaritate. Vrem sa evitam orientarile catre scopuri inutile si tacticile sterile ale vechii stangi centrate in jurul ideii de securitate a locului de munca, depasind metodele perimate de organizare tipice sindicatelor care nu sunt eficiente pentru noile relatii de munca din ce in ce mai efemere. Din moment ce munca este din ce in ce mai mult o relatie efemera si majoritatea dintre noi tranzitam mai multe locuri de munca, muncind in areale ce ruleaza un numar imens de angajati sau pentru agenti economici in care nu intalnim direct niciodata angajatorul, nu mai este suficient sa ne organizam la locul de munca, ci trebuie sa creem relatii de rezistenta la nivel social si sa gasim noi modele de protest colectiv.
Tradus din
http://ourmayday.revolt.org/precarity.info/info.htm de Iulian Basescu
No comments:
Post a Comment